În urma efectuării măsurilor speciale de investigaţii întreprinse, la data de 02.05.2017, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale în comun cu colaboratorii INI al IGP efectuează 30 de percheziţii în mun. Chişinău, la o serie de agenţi economici care gestionează agenţii de taxi, informează Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că o serie de agenţi economici în perioada anilor 2014-2016, prin includerea în documente contabile, fiscale şi financiare a datelor vădit denaturate privind veniturile şi cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, fie prin tăinuirea unor obiecte impozabile, nu au achitat impozitele faţă de bugetul de stat în proporţii deosebit de mari, astfel prejudiciul cauzat bugetului public naţional este de aproximativ 15 milioane lei.
Concomitent, de către PCCOCS au avut loc mai multe reţineri a persoanelor implicate.
Sancţiunea articolului prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Elena Ivanov
Filip a promis că va lua măsuri cu prețurile exagerate a taximetriștilor și a făcut-o! Om adevărat al cuvîntului!
Pe urmă ăștia se plâng că statul nu le permite să-și dezvolte afacerile. E ușor să-ți “dezvolți” afaceri cu taxe neplătite la stat.