În cadrul ședinței de ieri, 2 mai, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis suspendarea procesului de organizare şi desfăşurare a referendumului local în orașul Sîngera, municipiul Chișinău, din data de 21 mai 2017, pînă la încheierea procedurilor de efectuare a controlului de legalitate al deciziilor Consiliului orășenesc Sîngera. Hotărîrea Comisiei a fost luată în baza notificării Consiliului orășenesc Sîngera de către Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat privind încălcarea prevederilor legale la adoptarea deciziilor administrației publice din localitatea respectivă în legătură cu inițierea referendumului local.
Totodată, CEC a suspendat activitatea organelor electorale inferioare, precum şi executarea hotărîrilor adoptate de către acestea în vederea organizării şi desfăşurării referendumului local din orașul Sîngera, municipiul Chișinău.
Diana Munteanu