Vineri, 28 aprilie 2017, porțile Penitenciarului nr.15 din Cricova s-au deschis pentru peste 200 de persoane civile.
Deţinuţii din custodia instituţiei de detenţie şi-au revăzut rudele, prietenii şi persoanele apropiate în cadrul „Zilei uşilor deschise”.
Potrivit DIP, scopul acestei zile este consolidarea legăturii persoanelor private de libertate cu societatea civilă şi facilitarea reinserţiei sociale postcondamnatorie.
Graţie acestui eveniment, persoanele private de libertate au avut posibilitatea să-şi strângă la piept copiii, familia şi apropiaţii, ceea ce va avea cu siguranţă un impact pozitiv asupra comportamentului acestora pe perioada detenţiei.
Menționăm că, „Ziua ușilor deschise” a devenit deja o tradiţie pentru instituţiile de detenţie din țară, fiind organizată cu regularitate de Serviciile activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarelor.
Diana Munteanu