Începând cu ora 5 dimineața salvatorii și pompierii sunt mobilizați în forță pentru a participa la defrișarea arborilor doborâți de intemperia produsă în țara noastră în zilele de 20 și 21 aprilie. Salvatorii și pompierii sunt dislocați în 25 de sectoare alături de polițiști, carabinieri, ostași, dar și reprezentanți ai ocolului silvic din țară.
Pe parcursul a două zile specialiștii vor tăia crengile care riscă să cadă și vor curăța străzile de arborii doborâți. Conform programului lucrul va începe la ora 5 dimineața și va continua pînă la ora 12.30, atunci cînd lucrătorii vor putea lua prânzul. Activitatea va fi reluată la ora 13.30 minute și va dura pînă la ora 16.30 minute.
În intervalul orelor 16.30 – 19.00 în capitală nu se va lucra pentru a nu periclita deplasarea autovehiculelor în orele de vîrf. Specialiștii își vor relua lucrul începând cu ora 19.00 și vor munci până la ora 22.00.
Acest regim de lucru pentru specialiștii implicați în defrișare este planificat pentru zilele de 27 și 28 aprilie.
Oameni sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să ocolească zonele periculoase. Mai mult conducătorii auto sunt îndemnați să respecte regimul de viteză și să se conformeze indicațiilor inspectorilor de patrulare. Salvatorii îndemnă cetățenii să – și protejeze copii și să nu le permită plimbările în zone cu arbori și cabluri care atârnă.
Elena Ivanov