La indicația Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, consilierii prezidențiali Corneliu Popovici și Ion Perju au efectuat o vizită la Grădina Botanică pentru a estima pagubele cauzate de intemperii și identifica soluțiile care se impun, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul discuției cu un grup de angajați ai Grădinii Botanice și cu directorul acesteia, Alexandru Teleuță a fost stabilit că peste 80% din genofondul de arbori și arbuști exotici a fost compromis, circa 605 de unități fiind distruse în totalitate. Deși administrația Institutului a întreprins mai multe măsuri pentru diminuarea consecințelor calamității, multe acțiuni absolut necesare nu sînt în puterile instituției. Potrivit lui Teleuță, Grădina Botanică necesită acțiuni costisitoare pentru restabilirea colecțiilor și expozițiilor.
În situația dată, Președintele țării a dispus acordarea, în regim de urgență, a suportului tehnic de strictă necesitate.
Totodată, Igor Dodon susține că Președinția va sprijini inițiativa conducerii Grădinii Botanice de a solicita ajutor din partea centrelor academice de profil din țările vecine și cele cu care are stabilite relații de prietenie, în special din Federația Rusă.
Dina Roșca