Polițiștii Inspectoratului de Poliție Briceni au identificat ieri doi minori, de 16 și 17 ani, din satul Corjeuți, raionul Briceni și Prepelița, raionul Sîngerei, care în noaptea de 17 spre 18 aprilie a.c., prin spargerea geamului, ar fi sustras dintr-o locuință din satul Corjeuți, raionul Briceni două laptopuri, potrivit IP Briceni.
În acest context a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru furt.
Conform legislaţiei penale în vigoare persoanele pasibile de comiterea infracţiunii riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 ani până la 5 ani.
Dina Roșca