Noutate bună pentru o parte din locuitorii țării. Guvernul a decis alocarea mijloacelor financiare pentru construcţia unei case individuale, a unei locuinţe cooperatiste sau pentru procurarea spaţiului locativ ori restaurarea caselor vechi. În acest sens, vor fi acordate indemnizaţii unice anumitor categorii de cetăţeni. Suma prevăzută este de 3,5 milioane de lei.
Îndemnizațiile vor putea primi cetățenii care nu au beneficiat de credite preferențiale și nu au fost asigurați cu spațiu locativ până la 22 octombrie 2004, cei care deţin scrisori de garanţie eliberate de către autorităţile locale până la 1 ianuarie 2010 și cei care nu dețin scrisori de garanție, începând cu 1 ianuarie 2014.
Mijloacele financiare se alocă de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi, în limita alocaţiilor prevăzute anual pentru acest scop. Listele beneficiarilor de indemnizaţii unice au fost stabilite de comisiile speciale ale administrației publice locale, ulterior fiind prezentate Ministerului Finanțelor. Astfel, vor fi alocate mijloacele financiare de la bugetul de stat către autorităţile locale în sumă totală de 3510,7 mii lei pentru 92 de beneficiari.
În bugetul de stat pe anul 2014 este prevăzută suma de 10,5 mil. lei. pentru realizarea acestei hotărâri.
Elena Ivanov