Angajații Inspectoratului Național de Patrulare activează în regim sporit întru acordarea ajutorului cetățenilor.
Pentru a evita situațiile de risc, înzăpezire, blocare, îngheț, inspectorii de patrulare solicită tuturor cetățenilor să nu pornească la drum.
Potrivit INP, cea mai critică situație este în sudul țării, există trasee blocate la: Anenii Noi, Hâncești, Comrat, Ceadâr Lunga, Ștefan Vodă, Strășeni, Leova.
La Ștefan Vodă se circulă cu dificultate pe întreg teritoriu raional. Rămân blocate drumurile de acces spre satul Ermoclia, Feşteliţa – Marianca de Jos, Ștefan Vodă – Ștefănești – Volintiri – Alava, spre satul Copceac, spre satul Crocmaz, satul Căplani, drumuri regionale Răscăieți – Hlinaia, Ștefan Vodă – Alava – Săiți.
Pe teritoriul raionului Căușeni, ninge şi bate vântul, cad precipitații sub formă de ninsoare, pe suprafața solului s-a format un strat de zăpadă de circa 30 cm, iar pe alocuri se ridică până la 2 m. Este polei pe toate suprafețele de conducte electrice, telefonice și arbori, sub greutatea cărora se deteriorează și cad la sol. Din această cauză 90 % dintre localități sunt fără lumină.
La Cahul, ninge şi bate vântul, cad precipitații sub formă de ninsoare, pe suprafața solului s-a format un strat de zăpadă de 30 cm, pe alocuri zăpadă este spulberată și stratul poate ajunge și la 2 metri.
Orașele Cahul și Taraclia sunt blocate din cauza copacilor căzuți sub presiunea zăpezii și nu poate circula autospeciala pentru deszăpezirea drumului.
Actualmente se efectuează lucrări pentru evacuarea copacilor la Cahul – Vulcănești pe porțiunea traseului dintre satele Lebedenco și Pelinei sunt copaci căzuți sub presiunea zăpezii și nu este posibilă circulația autospecialei pentru deszăpezire. La moment se efectuează lucrări pentru evacuarea copacilor de pe traseu. La Cahul – Giurgiulești se circulă cu dificultate.
Localitățile Slobozia Mare – Vulcănești sunt blocate din cauza stratului de zăpadă care spulberându-se, s-a așternut pe alocuri de 2 m. La moment se efectuează lucrări de deszăpezire. La Taraclia, ninge şi bate vântul, cad precipitații sub formă de ninsoare. Orașul Taraclia și satul Valea Perjei sunt fără lumină. La Ceadâr Lunga-Taraclia traseul este blocat.
Actualmente, peste 500 de inspectori de patrulare din toată țara se află la menținerea ordinii publice și circulației rutiere.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10 accidente rutiere cu 11 persoane traumate și 129 accidente cu pagube materiale, 164 de mașini deteriorate și 7 persoane traumatizate.
În municipiul Chișinău se circulă cu dificultate, în sectorul Buiucani nu circulă transportul public din cauza ruperii cablurilor electrice.
Anenii Noi, satul Chetrosu a căzut un copac blocând drumul Mereni – Maximovca.
Pe teritoriul Zonei de Nord pe alocuri ninge slab, pe trasee se circulă fără impedimente, fluxul de transport este minim, serviciile specializate SA Drumuri sunt anunțate şi pregătite de a interveni în caz de necesitate: m. Bălţi – ninge slab; r. Drochia, ninge slab; r. Râșcani, ninge slab; r. Dondușeni, ninge slab; r. Sângerei – ninge slab r. Glodeni – ninge slab; r. Fălești – ninge slab; r. Briceni, Edineț și Ocnișa – fără precipitații r. Soroca –fără precipitații r. Floreşti – ninge slab.
Elena Ivanov