Armata Naţională intervine cu militari şi unităţi de tehnică specială pentru ajutarea populației și înlăturarea consecinţelor căderilor de zăpadă, potrivit unui comunicat de de presă.
Potrivit şefului Centrului Operaţional de Comandă, locotenent-colonel Dumitru Sîli, în toate garnizoanele militare au fost create echipe de intervenţie, dotate cu mijloace tehnice pentru a acţiona, la solicitarea autorităţilor locale, în zonele afectate de ninsori.
Sursa a specificat că militarii din Brigada „Dacia” acţionează la Cahul, iar cei din Divizionul de Artilerie — la Ungheni. De asemenea, echipe formate din peste 300 de militari ai Brigăzii „Ştefan cel Mare”, Regimentului Rachete Antiaeriene, Batalionului de Gardă, Batalionului 22 de Menţinere a Păcii, Batalionului cu Destinaţie Specială şi Batalionului de Geniu sunt pregătiţi să intervină în municipiul Chişinău.
Armata Naţională dispune de forțe și mijloace pregătite să intervină, la solicitarea autorităților publice locale, pentru lichidarea efectelor ninsorilor abundente din ultimele zile.
Dina Roșca