Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău continuă verificările inopinate la staţiile terminus a microbuzelor de rută. Astfel poliţiştii au constatat că unii şoferi admit nereguli privind regulile de exploatare a vehiculelor, cum ar fi defecte la sistmele de frânare, iluminare şi semnalizare etc. Respectiv au fost întocmite şapte procese-verbale de constatare a contravenţiilor cu aplicarea amenzilor în sumă totală de peste 2 000 lei, potrivit unui comunicat de presă.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore poliţiştii au intervenit şi au documentat 35 de accidente rutiere soldate cu pagube materiale, 2 accidente soldate cu 5 persoane traumatizate, iar în 8 cazuri şoferii au părăsit intenţionat locul faptei. Ultimii riscă să fie privaţi de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 2 ani până la 3 ani. Decizii privind sancţionarea şoferilor vinovaţi de producerea accidentelor au fost luate deja în 23 de cazuri, cu aplicarea amenzilor în mărime de la 900 lei până la 1 500 lei şi total puncte de penalizare 115.
Pe parcursul zilei de ieri, 9 angajaţi ai Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră au participat la 12 şedinţe de judecată, privind atragerea la răspundere a şoferilor implicaţi în accidente rutiere.
Având în vedere condiţiile climaterice create, Poliţia Capitalei solicită şoferilor:
- asiguarea schimbării direcţiei de deplasare
- respectarea distanţei dintre automobile în timpul deplasării,
- cedarea trecerii în intersecţii sau respectarea regulii “mânii drepte”
- adaptarea vitezei de deplasare
Elena Ivanov