Începând cu data de 12 aprilie curent, a demarat prima etapă de renovare a Parcului Central din Ungheni, notează www.expresul.com.
Prima etapă va include executarea următoarelor lucrări: pavarea aleii ce vine dinspre strada Cosmescu, instalarea corpurilor de iluminat, instalarea băncilor și a urnelor de gunoi.
Pe termen lung, se preconizează reabilitarea și modernizarea întregului parc. Va fi amenajată intrarea în parc dinspre strada Decebal, va fi creat un teren de sport multifuncțional, un teatru de vară, un teren de joacă pentru copii, o cascadă.
De menționat că, Primăria orașului Ungheni în parteneriat cu Asociația „Ungheneni de Pretutindeni” a obținut finanțare pentru proiectul „Amenajarea unui spațiu de odihnă și agrement în Parcul Central al orașului Ungheni” care a fost aplicat la Programul de granturi mici privind susținerea inițiativelor de dezvoltare locală 2016 din cadrul Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL), implementat de PNUD-Moldova cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene de Dezvoltare și Cooperare. Bugetul total al acestui subproiect este de 50.000$, dintre care grantul PNUD Moldova este de 20.000$, contribuția Primăriei orașului Ungheni – 10.000$, a Consiliului raional Ungheni – 10.000$. Urma ca și cetățenii, ungheneni de pretutindeni să pună mână de la mână și să adune 10.000$. Astfel, a fost lansată o campanie online de colectare de fonduri, care a adus rezultate. În total, a fost adunată suma de 10.339€.