Poliţiştii sectorului Buiucani ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău cu suportul angajaţilor Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” a IGP au intervenit forţat într-o locuinţă din orăşelul Durleşti, fiind reţinut un individ în vârstă de 27 ani. Conform informaţiilor acumulate anterior în cadrul măsurilor speciale de investigaţii, suspectul ar fi fost implicat într-o reţea de păstrare şi comercializare a substanţelor narcotice pe teritoriul Capitalei.
Astfel, potrivit Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în urma percheziţiilor autorizate şi desfăşurate în locuinţă, poliţiştii au depistat şi ridicat o masă vegetală, uscată şi fărămiţată, asemnătoare cânepei, precum şi un cartuş de pistol, a căror provenienţă n-a putut-o explica. Individul a fost încătuşat şi escortat la Inspectorat pentru audieri, iar probele delicte au fost sigilate la faţa locului şi expediate ulterior la Centru tehnico-criminalistic al IGP, pentru efectuarea expertizelor specializate. Totodată au fost initiate investigaţii suplimentare în vederea identificării şi reţinerii complicilor în acest caz.
În dependenţă de rezultatele expertizelor suspectul riscă să fie cercetat penal pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, dar şi pentrupăstrarea ilegală de muniţii.
Potrivit legislaţiei penale în vigoare el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 ani până la 5 ani.
Este de menţionat că, Poliţia Capitalei a sporit activităţile de combatere şi prevenire a traficului, precum şi a consumului ilicit de substanţe narcotice.
Dina Roșca