Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a vernisat joi, 13 aprilie 2017, expoziția ”Drepți Între Popoare”. La evenimentul organizat la Universitatea de Stat din Comrat au rostit alocuțiuni viceguvernatorul UTA Găgăuzia, Olesea Tanasoglu, adjunctul ambasadorului SUA în Republica Moldova, Julie Stufft, rectorul Universității de Stat din Comrat, Serghei Zaharia, primarul orașului Comrat, Serghei Anastasov, directorul Centrului Cultural Evreiesc Kedem, Stella Harmelin, potrivit unui comunicat al Ambasadei României.
Manifestarea a reunit reprezentanți ai comunității evreiești, ai corpului profesoral și studenți.
În cadrul alocuțiunii, Ambasadorul Daniel Ioniță a trecut în revistă principalele realizări ale mandatului Președinției române a IHRA, încheiată la data de 7 martie 2017 precum și prioritățile acesteia: colaborarea cu media și social media pentru promovarea cunoașterii Holocaustului, dar și pentru combaterea negării Holocaustului, antisemitismului, rasismului, extremismului, discriminării și xenofobiei; consolidarea educației în domeniul Holocaustului în statele membre și observatoare ale organizației – cum este de altfel și Republica Moldova și promovarea cercetării academice în domeniul Holocaustului.
Expoziția foto-documentară „Drepţi Între Popoare” poate fi vizionată de cei interesați laUniversitatea de Stat din Comrat, până la data de 21 aprilie 2017.
Dina Roșca