Luni, 10 aprilie 2017, Primăria şi consiliul comunal Voloviţa, reprezentat de Maxim Lilian, Primăria şi consiliului comunal Rubleniţa reprezentat de către Muntean Vitalie şi Consiliul Raional Soroca în persoana Preşedintelui raionului Soroca Ghenadie Muntean au semnat un acord de colaborare privind iluminarea stradală, informează Consiliul raional Soroca.
În rezultatul reparaţiei capitale a drumului M-2 pe segmentul Sărătenii Noi- Soroca, în localităţile sus menţionate a fost instalată iluminarea stradală, care a fost transmisă în proprietatea administraţiei publice locale. Iluminarea stradală are ca scop asigurarea unui mediu luminos confortabil, funcţional şi estetic, capabil să asigure condiţii optime pentru circulaţia rutieră şi siguranţă sporită locuitorilor antrenaţi în traversarea drumului naţional pe timp de noapte. Cu mici excepţii, instalaţia de iluminat stradal de la darea în exploatare nu funcţionează din lipsa mijloacelor financiare suficiente.
Astfel, în baza prezentului Acord, Consiliul Raional Soroca se angajează să aloce mijloace financiare pentru acoperirea a 50% din costurile anuale a exploatării sistemului de iluminare în regim de economie pe contul Primăriei comunei Voloviţa în mărime de 35 mii lei şi Primăriei comunei Rubleniţa în mărime de 27 mii lei, pentru anul 2017, în tranşe egale semestriale.
Dina Roșca