Conform informaţiei operative, prezentate de direcţiile raionale agricultură şi alimentaţie, suprafaţa plantaţiilor viticole în gospodăriile de orice categorie (gospodării ţărăneşti, societăţi cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, cooperative agricole de producţie, întreprinderi de stat), la începutul anului curent, constituia peste 87 mii ha, inclusiv exploatabilă – cca 75 mii ha, potrivit unui comunicat de presă al MAIA.
Principalele lucrări de primăvară efectuate în plantaţiile viticole, la moment, sunt tăierea şi legatul în uscat al butucilor, copcitul şi reparaţia spalierului. La începutul lunii aprilie, tăierea butucilor era efectuată pe 92 la sută din suprafeţe, iar legatul în uscat – 34%. Au finalizat practic (nivelul de îndeplinire 96-98%), viticultorii din raioanele Cahul, Cantemir, Căuşeni, Ialoveni, Nisporeni, Ştefan Vodă şi Taraclia. Tăierea butucilor urmează a fi finalizată, iar legatul în uscat – până la mijlocul lunii curente.
Concomitent, a demarat şi plantarea viilor. În anul curent este preconizată plantarea viţei de vie pe o suprafaţă a de cca 1300 ha, inclusiv soiuri pentru masă – 600 ha şi pentru vin – 650. Pepinierele viticole urmează să înfiinţeze până la 50 ha de plantaţii mamă portaltoi şi altoi cu valoare biologică înaltă. Lucrarea respectivă este efectuată pe o suprafaţă de peste 150 ha, preponderent în gospodăriile viticole din regiunea Sud.
De asemenea, în pepinierele viticole în toi este campania de altoire a viţei de vie de masă şi comercializarea materialului săditor viticol. Estimativ, volumul de altoire în anul curent va constitui cca 9,0 mil. butaşi, iar producerea materialului săditor, la un randament al şcolilor de viţe de cel puţin 50%, va fi de cca 4,5 mil. bucăţi.
Dina Roșca