Ministrul Alexandru Jizdan, la Cimișlia: Noi nu ne gândim la amenda prevăzută, ci la pericolul pe care acești cetățeni îl reprezintă în societate
Ministrul Afacerilor Interne, a avut luni, 10 aprilie 2017, o ședință de lucru în raionul Cimișlia, în cadrul căreia a participat conducerea Consiliului raional, primarii localităților, angajații serviciilor MAI din teritoriu şi cetățeni. Potrivit unui comunicat de presă, la întâlnire au fost abordate subiecte cu privire la activitatea Ministerului de Interne și a subdiviziunilor, dar și cele care țin de colaborarea autorităților.
În cadrul dialogului, ministrul de Interne a vorbit despre cele mai actuale acțiuni și proiecte demarate în cadrul MAI, procesul de dezvoltare și modernizare a serviciilor prestate de polițiști, investițiile făcute în reformele sistemului, colaborarea între reprezentanții forțelor de ordine, administrația publică locală și societate, dar și alte subiecte de interes comun.
Astfel, participanții au discutat despre sistemul de monitorizare a traficului rutier, necesitatea și rolul acestuia în prevenirea accidentelor rutiere pe traseele naționale, iar reprezentanții APL și-au manifestat deschiderea spre cooperare în vederea instalării unor astfel de camere de monitorizare în mai multe localități.
„Securitatea pe traseele naționale este o prioritate pentru noi, ceea ce înseamnă că Poliția națională întreprinde toate măsurile necesare pentru identificarea și diminuarea cazurilor de încălcare a regulilor de circulație, și tragerea la răspundere a participanților iresponsabili în trafic. Cei care încalcă trebuie să fie penalizați, iar noi nu ne gândim la amenda prevăzută, ci la pericolul pe care acești cetățeni îl reprezintă în societate, pericol pentru viețile altora”, a menționat ministrul Alexandru Jizdan.
De asemenea, în cadrul întrunirii s-a discutat despre problemele cu care se confruntă angajații MAI dar și cetățenii, fiind indentificate soluții pentru rezolvarea lor cât mai rapidă.
Ministrul de Interne, a reiterat rolul implicării cetățenilor, buna conlucrare a Administațiilor publice cu angajații Inspectoratelor de poliție teritoriale, acțiuni care vor genera satisfacerea necesităților primordiale ale societății civile, oferind în același timp oamenilor servicii calitative de care au nevoie.
Elena Ivanov
foarte corect! daca nu incalci, nu trebuie sa te sperie amenzile!
Parerea mea ca amenzile trebuiau sa fie majorate. Nu da Doamne sa te intalnesti cu un sofer bat la volan.