În perioada 3 – 9 aprilie 2017, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 325 274 traversări, dintre care un număr de 198 520 traversări ai cetățenilor R. Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 81 110 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 43 657 traversări.
La ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 94 de evenimente, cu documentarea a 111 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– două tentative de trecere ilegală a frontierei de stat;
– 49 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– șase persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 18 încălcări a regulilor de folosire a vinietei și de expoatare a vehiculelor;
– 17 cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– nouă persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– 10 persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 25 de cetăţeni străini, dar și 78 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, șase cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți șase în Uniunea Europeană. Din Uniunea Europeană au fost deportați trei conaționali.
Polițiștii de frontieră au avut 34 de întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Menționăm că în perioada sărbătorilor de Paști, Poliția de Frontieră va întreprinde o serie de acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea rândurilor de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere.
(Fluidizarea traficului transfrontalier în perioada sărbătorilor de Paști – https://goo.gl/K2jVdX)
Dina Roșca