Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale au marcat sărbătoarea profesională “Ziua Salvatorului”. În acest context la sediul serviciului a avut loc o ceremonie oficială de felicitare a efectivului de trupă și comandă, potrivit unui comunicat de presă.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Guvernului, ministrul Afacerilor Interne Alexandru Jizdan, conducerea Serviciului Situații Excepționale, dar și veterani ai sistemului. Ministrul a vorbit despre dăruirea și dedicația salvatorilor, menționând necesitatea acestei importante profesii. Mai mult, ministrul Jizdan a spus că fără salvatori și pompieri, omenirea nu ar exista nici o zi.
Cu un mesaj de felicitare a venit în fața efectivului, generalul –maior Mihail Harabagiu, care subliniat abnegația eroilor timpului de pace și a menționat că se simte mândru de activitatea pe care o realizează.
În cadrul ceremoniei mai mulți ofițeri și subofițeri au primit diplome de onoare, grade înainte de termen, dar și mențiuni din partea guvernului, ministerului și a serviciului. Salvatorii și pompierii prezenți la eveniment au cinstit memoria eroilor căzuți în misiuni de serviciu prin depuneri de flori la memorialul “Glorie eternă salvatorilor și pompierilor căzuți la datorie”, iar ulterior aceștia au primit mesaje de considerațiune din partea rudelor și apropiaților.
Sărbătoarea salvatorilor a continuat la Palatul Feroviarilor din mun. Chișinău cu un recital de piese susținute de orchestra Plai Moldovenesc, care a reușit să încânte publicul din sudul și nordul țării.
Evenimente dedicat zilei profesionale au avut loc la Cahul, Soroca și Bălți. Ziua Salvatorului se marchează în fiecare an pe data de 5 aprilie, iar peste 2000 de angajați ai serviciului sunt felicitați.
Dina Roșca