În cadrul şedinţei de miercuri a Cabinetului de miniștri, Premierul Pavel Filip a solicitat Ministerului Educației să revizuiască modificările la Regulamentul cu privire la funcţionarea instituţiilor preşcolare privind vacanța pentru copii, în grădinițe și creșe pe perioada de vară, potrivit unui comunicat de presă.
Prim-ministrul a menţionat că acest subiect trebuie discutat cu administrațiile locale și părinții, pentru a găsi soluţii raționale, astfel încât grădinițele să poată fi igienizate pe timp de vară, dar și copiii să poată fi supravegheați. „Rugămintea mea este ca, înainte de a pune punctul final, inspectorii să mai coboare din birouri și să discute cu autorităţile locale, cu părinţii, astfel încât să găsim un numitor comun”, a spus Pavel Filip.
Totodată, șeful Executivului a atenţionat Ministerul Educaţiei în legătură cu desincronizarea vacanţelor de toamnă şi de primăvară a elevilor claselor a I-a – a IV-a cu cele ale elevilor claselor a V-a – a XII-a. În context, Prim-ministrul a solicitat revizuirea calendarului vacanţelor pentru următorul an de învăţământ.
Diana Munteanu