Un bărbat în vîrstă de 59 ani, cu antecedente penale, a fost reţinut în flagrant delict în troleibuzul nr. 10, de către ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău – anunță poliția capitalei.
Individul este bănuit că ar fi sustras un telefon mobil, de model “iPhone 4”, din buzunarul unei domnişoare de 18 ani. Poliţiştii l-au încătuşat şi s-au deplasat la Inspectoratul de sector pentru documentarea lui, iar victima a depus o plângere conform procedurii. Potrivit ei momentul sustragerii telefonului nu l-ar fi observat, însă a memorizat când individul s-ar fi îmbulzit lângă ea în troleibuzul aglomerat cu pasageri.
În acest context a fost dipusă iniţierea unei cauze penale conform art.192 “Pungăşia” Cod penal, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 17 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.
Poliţia Capitalei reiterează următoarele:
- Cînd aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lîngă DVS.
- Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei , înainte de a urca în transport.
- Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.
- Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.
- În cazul în care transportul public este aglomerat şi sunteţi bruscat, asiguraţi-vă buzunarele şi priviţi cu atenţie la călătorii din jur.
- Geanta atârnată neglijent pe umăr este momentul potrivit al hoţului de buzunare.
- Ţineţi bagajul personal pe cât posibil în văzul ochilor.
- Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant, şi pot avea o vârstă diferită.
Dina Roșca