În perioada 20 – 26 martie 2017, în punctele de trecere fluxul persoanelor a constituit 301 377 traversări, dintre care un număr de 180 650 traversări ai cetățenilor R. Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 76 829 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 42 204 traversări.
La ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 86 de evenimente, cu documentarea a 102 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– două tentative de trecere ilegală a frontierei de stat;
– 61 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 10 persoane au prezentat documente false și falsificate;
– șase încălcări a regulilor de transportare a pasagerilor și de folosire a vinietei;
– nouă cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– cinci persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– nouă persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 34 de cetăţeni străini, dar și 105 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, șapte cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți trei în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă au fost deportați doi conaționali, iar din Uniunea Europeană, nouă.
Polițiștii de frontieră au avut 23 de întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicația „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane – anunță serviciul de presă.
Dina Roșca