Complexul locativ cu 92 de apartamente destinat persoanelor nevoiașe din raionul Leova va fi finalizat în luna august 2017. Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca a vizita astăzi, șantierul de construcție din orașul Leova cu scopul de a observa la ce etapă sunt lucrările de construcție, cum se respectă graficul de execuție a lucrărilor și cînd urmează a fi finalizate acestea, potrivit unui comunicat de presă al MDRC.
„Astăzi pe șantier sunt circa 50 de muncitori. Am observat că lucrările sunt efectuate în proporție de 75 la sută. Conform graficul de execuție lucrările au avansat mult, iar apartamentele vor fi finalizate cu jumătate de an mai devreme decît a fost planificat. E salutabilă atitudinea antreprenorului de a-și onora obligațiunile contractuale mai devreme decît data stabilită. Astfel, locuințele sociale din raionul Leova vor fi finalizate în luna august a acestui an. Vom monitoriza calitatea lucrărilor efectuate și vom stărui ca să fie conform normelor și legislației în domeniu. Or, în construcții calitatea e prioritară termenului de execuție”, a precizat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca în discuțiile cu antreprenorul.
În cadrul vizitei de inspectare a șantierului, managerul Unității de Implementare a fazei II (UIP II) de construcție a locuințelor sociale în țara noastră, Iunona Lungul a comunicat care sunt lucrările în desfășurare în fiecare bloc locativ și a subliniat termenele și calitatea definitivării tuturor lucrărilor prevăzute în contract.
„În blocul D și D1 au fost finalizate lucrările pentru acoperiș, fața a fost tencuită și vopsită, pereții interiori și tavanele au fost tencuite. De asemenea, au fost finalizate rețele inginerești interioare. În blocul B a fost montat acoperișul, rețelele inginerești interioare și a fost finalizată fațada exterioară. În prezent se tencuiesc pereții interiori și tavanele. Totodată, în blocul C au fost finalizate lucrările de montaj a nivelelor doi și trei, au fost zidiți pereții despărțitori, în prezent se muncește la montarea acoperișului și la fațada casei pe exterior”, a menționat managerul UIP II, Iunona Lungul.
În dialogul purtat cu autoritățile publice locale, ministrul Vasile Bîtca s-a interesat de comisia de distribuire a apartamentelor, dacă au fost depuse cereri de potențialii beneficiari, dacă apartamentele construite vor acoperi minimul necesar de locuințe și care sunt așteptările cetățenilor în acest sens.
De menționat că, costul total al proiectului din în raionul Leova constituie circa 3, 44 mlon euro. Proiectul este realizat cu suportul financiar al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei(BCE). 65% din suma totală a fost oferită de BCE, iar alte 35% a constituit contribuția, inclusiv nefinanciară a autorităților publice locale. Apartamentele sunt finisate la „cheie”, dotate cu blocuri sanitare, aragaz, sistemul de încălzire autonom cu cazane electrice, geamuri termopan, uși interioare din MDF, pereți și tavane zugrăvite, pardosea gresie, laminat sau linoleum.
Elena Ivanov
cîte un astfel de bloc locativ în fiecare raion și deja se schimba nivelul de trai al cetățenilor, nu mai vorbesc ca acest proiect să i-a amploare și tot mai mulți oameni sp beneficieze de spațiul locativ.. Tot depinde în final de capacitățile financiare a Guvernului..
Am văzut că n ami multe raioane ale țării sunt construite astfel de blocuri Soroca, Nisporeni, Leova, Chișinău și eu niște prețur pentru închiriere foarte ieftine!
In Soroca recent au fost oferite peste 70 de apartamente si dupa cum a declarat Filip si ministrul Batca pina la finele anului 2018 vor fi oferite inca 700 de apartamente. Sa speram ca acesta sa nu fie ultimul proiect de acest gen.
Cit nu ar fi criticati democratii, totusi acestia au inceput sa se preocupe in serios de viata cetatenilor si imbunatatirea situatiei de trai a acestora.
Cit nu ar fi criticati democratii, totusi acestia au inceput sa se preocupe in serios de viata cetatenilor si imbunatatirea situatiei de trai a acestora.