Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a transmis o scrisoare prin care solicită Guvernului introducerea în curricula școlară a disciplinei ”Istoria Moldovei”, începînd cu noul an de învățămînt 2017-2018, potrivit unui comunicat de presă.
Unul din motivele invocate în solicitare este că actuala disciplină ”Istoria Românilor”, păstrează în societate starea de tensiune și de incertitudine privind viitorul statului moldovenesc, precum și creează mai multe impedimente, inclusiv la consolidarea statalității Republicii Moldova.
Totodată, șeful statului menționează că cea mai mare parte a populației țării pledează pentru introducerea în programul de studii a disciplinei școlare ”Istoria Moldovei.”
Dina Roșca