Un ofiţer operativ al Inspectoratului de poliţie Teleneşti, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru comiterea excesului de putere, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii în MAI pe un termen de 5 ani, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2008 – 2011, poliţistul a comis mai multe infracţiuni printre care depăşirea atribuţiilor de serviciu cu aplicarea violenţei, abuz de serviciu, ameninţarea unei persoane cu funcţie de răspundere, amestecul în înfăptuirea justiţiei şi tortură.
Recent, Judecătoria Orhei cu sediul în Telenești, l-a condamnat pe inculpat pentru, depăşirea atribuţiilor de serviciu cu aplicarea violenţei, iar pe celelalte capete de acuzare instanţa l-a recunoscut vinovat, dar a încetat procesul penal din motivul expirării termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală.
În privinţa inculpatului a fost aplicată măsura preventivă – arestul, cu luarea sub strajă din sala de judecată. Acesta însă a reuşit să plece înainte de a veni escorta. În prezent, locul aflării acestuia nu este cunoscut, iar dacă nu se va prezenta benevol, inculpatul va fi anunţat în căutare.
Sentinţa este cu drept de apel.
Diana Munteanu