Un grup de indivizi au distrus punctul de comandă şi evidenţă al sistem de iluminat public din satul Şestaci, Şoldăneşti. Primarul localităţii cere ajutorul presei şi cel al guvernanţilor. Dânsul spune că nu mai are încredere în poliţia din teritoriu.
Montorii încă nu au reuşit să instaleze toţi pilonii şi să monteze corpurile de iluminat al satului. Recent, însă, cineva a distrus punctele de comandă şi evidenţă al sistemului de iluminare stradală. Aceasta s-a întâmplat zilele trecute, în noaptea de 21 spre 22 februarie. Imediat cum a aflat despre asta, Iacob Guja, primarul satului, a contactat la 902.
Iacob Guja susţine că ştie precis la ce oră au fost deteriorate cele două puncte de comandă şi evidenţă a sistemului de iluminare. Despre asta el le-a spus şi poliţiştilor.
Şi locuitorii satului vor să afle cine le-a distrus bunurile comune.
Primarul se revoltă că oamenii legii nu au întreprins nimic pentru a depista răufăcătorii. Mai mult, la un moment dat, primarul susţine că a riscat să fie şi încătuşat.
De cu totul altă părere sunt oamenii legii.
Potrivit lui Iacob Guja, pagubele se cifrează la 10 mii de lei. Până la identificarea făptaşilor, aceste pierderi vor fi acoperite de antreprenorul care efectuează lucrările de instalare a sistemului de iluminare stradală.
Potrivit lui Iacob Guja, nu e prima dată, când obiectele de menire socială sunt vandalizate. Recent, în sat, au fost sparte geamurile de la un magazin amplasat chiar în centrul localităţii. Primarul spune că şi în acest caz, poliţia nu a găsit răufăcătorii.
Sursa: impulstv.com