Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) sub patronajul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în colaborare cu partenerii de dezvoltare din domeniul agriculturii a organizat la 24 februarie 2017, prima ediție a ”Galei Premiilor AIPA”.
Gala Premiilor AIPA este un eveniment inedit pentru producătorii agricoli din Republica Moldova care au obținut rezultate tangibile prin investițiile efectuate cu suportul statului în domeniul agricol și care au adus plus-valoare economiei țării. Acest eveniment vine să sprijine şi să încurajeze dialogul între actorii implicați în dezvoltarea agriculturii și a sectorului rural și să aprecieze performanțele şi entuziasmul profesioniștilor din diverse sectoare ale agricultuii: înființarea plantațiilor multianuale, creșterea animalelor de prăsilă, dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare, agricultura ecologică, producerea legumelor și fructelor pe teren protejat, etc.
Gala Premiilor AIPA are o importantă componentă de responsabilitate socială și oferă participanților oportunitatea deschiderii unei platforme economice informale, prin care sunt puse în valoare posibilitățile de colaborare şi perspectivele de dezvoltare a sectorului agricol.
La eveniment au participat primul președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur, deputați, miniștri, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, reprezentanți ai delegației Uniunii Europene și ai Ambasadei Austriei în R. Moldova, precum și alți oficiali.
Evenimentul a găzduit peste 200 de producători agricoli, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în sectorul agricol, invitați din toate asociațiile de profil, reprezentanți ai companiilor și mediului de afaceri care vin în sprijinul agricultorilor.
Directorul AIPA Nicolae Ciubuc, gazda evenimentului a menționat importanța sectorului agricol în dezvoltarea economiei R. Moldova, sector care merită a fi apreciat și susținut.„Autoritățile statului și producătorii gricoli trebuie priviți în ansamblu, deoarece urmăresc același scop: contribuția la dezvoltarea sectorului agricol. Este absolut firesc și chiar necesar de a veni cu anumit omagiu și aprecieri atunci când se înregistrează succese în domeniu”.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama a salutat inițiativa organizării acestui eveniment, prin intermediul căruia, autritățile pot aduce mulțumiri și aprecieri producătorilor agricoli a căror performanță constituie o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova.
Cele 16 premii au fost acordate pentru categoriile:
”Tânărul fermier de succes” – GȚ “Scutaru Victor”, Edineț;
“Inovații în agricultură” – SRL “Impex Business Grup”, Criuleni;
“Cea mai de succes femeie-fermier” – GȚ „Serbusco Olga”, s. Grozasca, r. Ungheni;
“Cel mai de succes grup de producători agricoli” – C΄Fruitmol Group”, s. Sireți, r. Strășeni;
“Asociația de profil a anului” – Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova AGROinform, Chișinău;
“Cea mai performantă livadă” – SRL „Elit Fruct”, s. Ustia, r. Dubăsari;
“Cea mai performantă plantație de viță de vie” – SRL „Amv Grape”, s. Vadul lui Isac, r. Cahul;
“Cea mai performantă plantație de pomușoare” – SRL „Carn-Cor”, s. Grimăncăuți, r. Briceni;
“Cea mai performantă seră” – SRL „Agromaxer”, s. Onițcani, r. Criuleni;
“Cea mai performantă fermă zootehnică” – SRL „OSV Auto”, s. Horești, r. Ialoveni;
“Cea mai performantă investiție în dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare” – CÎ „Fructbioimpex”, s. Costești, r. Ialoveni;
“Cea mai cooperantă bancă în susținerea producătorilor agricoli” – Moldova Agroindbank;
“Proiectul anului – finanțat de partenerii de dezvoltare” – Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P);
“Jurnalismul agricol – pentru promovarea activă în sectorul agricol” – postului Agro TV Moldova;
“Cel mai bun exemplu în agricultura ecologică” – SRL „AMG Kernel”, o. Soroca;
“Cea mai activă vinărie în dezvoltarea infrastructurii postrecoltare” – SRL „Bostavan”, o. Chișinău.
Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate istoriile de succes ale agricultorilor care au beneficiat de subvenţii acordate prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Premianții, nominalizați de un juriu specializat, au primit trofee, diplome și certificate de reducere oferite de compania General Asigurări.
Evenimentul a fost organizat cu susținerea partenerului general „Moldova Agroindbank”, cea mai cooperantă bancă în susținerea producătorilor agricoli în anul 2016.
Diana Munteanu