Ieri, 22 februarie 2017, ofițerii SPIA în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat percheziții în biroul de serviciu și la domiciliul unui lector de la Academia de Poliție, în urma cărora acesta a fost reținut.
Urmare a efectuării măsurilor speciale de investigaţii şi acţiunilor de urmărire penală de către SPIA în colaborare cu PCCOCS, s-a stabilit că persoana reținută împreună și prin înțelegere prealabilă cu examinatorii și alți colaboratori ai Direcției Înregistrare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto a Departamentului Identificare Înmatriculare a Mijloacelor de Transport și Calificare a Conducătorilor Auto a CRIS „Registru”, urmărind scopul primirii mijloacelor bănești ce nu li se cuvin, pretindeau și estorcau sume de bani de la 350 euro până la 1000 euro, pentru susținerea cu succes, fără impedimente a probelor teoretice și practice ale examenului de calificare și eliberare în consecință a permisului de conducere.
Menționăm că sancțiunea articolului de care este bănuit prevedere o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de 6000 la 8000 unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Diana Munteanu