Primăria orașului Ungheni anunță concurs pentru ocuparea funcției publice vacante: Director al grădiniței – creșă ”Andrieș”(nr.3) din orașul Ungheni.
La concurs pot participa cetățenii:
– care dețin cetățenia Republicii Moldova;
– cunosc limba de stat;
– cu studii superioare universitare;
– au o vechime în activitate didactică de cel puțin trei ani;
– la data expirării termenului de depunere a dosarului, nu a împlinit vârsta de 65 ani;
– este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției;
– care nu au antecedente penale;
– nu a fost concediați în ultimii 5 ani pe baza art.86, alin1, lit.l), m),n din Codul Muncii.
Actele necesare pentru participare la concurs conform ”Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director în instituțiile de învățământ general”, nr.163 din 23.03.2015
– cererea de participare la concurs;
– copia actului de identitate;
– copia actelor de studii;
– copia carnetului de muncă;
– curriculum vitae;
– certificat medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic și neuropsihic, pentru exercitarea funcției;
– cazierul juridic sau declarația pe propria răspundere.
Dosarul de participare la concurs urmează a fi prezentat în termen de 30 zile calendaristice din data publicării în ziar a avizului până la data de 20.03.2017 ora 10.00, la Comisia de organizare a concursului, pe adresa: or. Ungheni, str. Națională 7, biroul 203, tel,22962.
Informații generale despre instituțiile de învățământ:
gr.”Andrieș” – capacitatea grădiniței 370 copii, cu un buget de 5306,8 mii lei.
*Poză simbol