Zile grele pentru un polițist din raionul Ungheni. În dimineața zilei de 17 februarie, a fost reținut și riscă o pedeapsă cu închisoarea, fiind învinuit de aplicarea torturii.
Potrivit expresul.com, la sfârșitul lunii septembrie, polițistul l-ar fi torturat pe un băiat în vârstă de 16 ani, pentru că acesta din urmă ar fi furat pește dintr-un iaz.
Minorul a fost impus să se dezbrace pentru a intra în apă ca să scoată plasele. Polițistul l-ar fi înjurat și l-ar fi agresat fizic pe băiat. Ca urmare, minorul s-a aflat aproape două săptămâni în stare de șoc, iar temperatura scăzută a apei i-a provocat serioase probleme de sănătate.
Din informațiile procurorilor PCCOCS reiese că angajatul Inspectoratului de poliție Ungheni a mai avut cauze penale pornite în privința sa, care însă au fost clasate.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.