
La 13 februarie 2017 se împlinesc 28 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Cu această ocazie în oraşul Leova, la Complexul memorial în amintirea ostaşilor căzuţi în războiul din Afganistan de pe strada Unirii a avut loc o acţiune de comemorare. Mitingul a fost deschis de către primarul or. Leova, dl Vitalie Gargaun. Au fost prezenţi la eveniment reprezentanţii APL de nivelul II şi I, veteranii războiului din Afganistan, conducerea Asociaţiei Obștești “Uniunea Veteranilor din Afganistan”, rude ale celor căzuți pe cîmpul de luptă, elevi.
Potrivit unui comunicat de presă, președintele raionului Leova, dl Ion Gudumac a menționat în cadrul evenimentului de comemorare, că e important să nu dăm uitării acel eveniment tragic al istoriei, să-i omagiem pe cei căzuți pe cîmpul de luptă. Și-a exprimat recunoștința, prețuirea pentru participanții la război, asigurîndu-i de toată susținerea necesară din partea Consiliului Raional.
În final cei prezenți au ținut un minut de reculegere și au depus coroane și flori în memoria ostașilor, care nu s-au întors de pe cîmpul de luptă.