Sadova, satul de baștină al actualului șef de stat, s-ar putea alege, în scurt timp, cu primul său cetățean de onoare.
Cu o inițiativă în acest sens a venit Petru Aghenie, consilier local din partea Partidului Socialiștilor. A venit chiar în ziua inaugurării lui Igor Dodon în funcția de președinte al Republicii Moldova, pe 23 decembrie 2016, relatează expresul.com.
”Discuții privind conferirea titlului de cetățean de onoare al satului Sadova lui Igor Dodon le-am avut, cu colegii, și anterior. Pe 23 decembrie, când a avut loc și ședința consiliului local, am decis că e cel mai potrivit moment să vin oficial cu această propunere”, a explicat Petru Aghenie. Fiind întrebat pentru ce merite ar trebui să-i fie conferit lui Igor Dodon titlul de cetățean de onoare, consilierul socialist a răspuns scurt și clar: ”Dacă o țară întreagă a avut încredere în el și l-a ales președinte, noi, consătenii dânsului, ar trebui să ne mândrim. Și noi chiar ne mândrim că președintele țării este de la noi”.
Petru Aghenie a mai spus că Igor Dodon merită acest titlu și pentru că a dus faima satului Sadova în toată republica, dar și pentru că s-a implicat cândva în prosperarea satului, urgentând procedura de gazificare a localității, a iluminatului stradal, a renovat o fântână din centrul satului. Le-a făcut pe toate pe vremea când era ministru al Economiei.
”Da, se vorbește în sat că a făcut multe. Eu nu știu, pentru că am lipsit o perioadă lungă, dar, de când sunt primar, nu am văzut nici o implicare a cetățeanului Dodon”, a menționat, pentru ”Expresul” primarul Vladimir Susarenco. În calitate de persoană oficială, potrivit primarului, nu e cea mai bună soluție implicarea în soluționarea unor probleme ale satului. ”Atunci când se aduc bani într-o localitate, înseamnă că îi iei de la o altă localitate”, explică dânsul. Dacă ar fi niște investiții străine, atunci e altă vorbă.
Toți cei zece consilieri prezenți la ședința din 23 decembrie au votat unanim pentru a-i conferi lui Igor Dodon titlul de cetățean de onoare al satului Sadova.
Dar… Surpriză! Decizia respectivă a fost notificată de Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat și întoarsă înapoi . ”Decizia de a-i conferi cuiva titlul de cetățean de onoare poate fi luată doar atunci când există un regulament de acordare a titlului respectiv. La Sadova nu există un asemenea regulament”, a explicat Ion Harea, șeful Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, pentru sursa citată.
Dar în Statutul satului Sadova, aprobat prin decizia Consiliului local Sadova din 19 iunie 2012, există un articol care prevede acordarea titlului de cetățean de onoare, susține primarul Vladimir Susarenco, după care citește acel articol, cu nr. 12: ”Titlul de cetățean de onoare al satului Sadova se decernează unor personalități de talie mondială și națională…”.
Ce va urma? ”Vom anunța Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat că avem acest statut care ne permite să acordăm titlul respectiv, apoi vedem cum procedăm”, explică primarul.
La final, Vladimir Susarenco a asigurat că Igor Dodon va primi totuși titlul de cetățean de onoare, dar numai atunci când vor fi respectate toate prevederile legale.