Agenția pentru Protecția Consumatorilor va desfășura în perioada lunii februarie, o campanie de informare în piețele din țară, sub forma unor vizite de consultanță în orașele Chișinău, Bălți, Cimișlia, Ungheni, Orhei, Cahul , Comrat, Hîncești, Leova, Otaci, Ocnița, Edineț, Briceni. Acțiunile de consultanță îi vizează atît pe consumatori, cît și pe agenții economici. Echipe de inspectori au consultat consumatorii și agenții economici în piețele din capitală (Piața Centrală și Piața Agricolă Angro Revenco).
Potrivit unui comunicat de presă, majoritatea agenților economici din piață vând fructe, legume și chiar dulciuri înghețate. Inspectorii au constatat și alte nereguli: lipsa informației complete în limba de stat, marcare incorectă sau lipsa totală a marcajului, practici comerciale incorecte, lipsa buletinelor de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare etc. Comercianții au fost îndemnați să efectueze verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare, să retragă din comercializare produsele neconforme, iar produsele care nu sunt etichetate corespunzător să fie reetichetate și comercializate ca atare. Astfel, inspectorii au venit cu recomandări către comercianți, ca să respecte legea, întrucât sănătatea consumatorilor este pusă în pericol din cauza acestor încălcări.
De asemenea, inspectorii recomandă consumatorilor să evite procurarea produselor care sunt păstrate în asemenea condiții, să studieze eticheta, să verifice termenul de valabilitate și să verifice dacă ambalajul este intact.
Diana Munteanu