La 23 ianuarie curent, angajații Inspectoratului de Poliţie Ciocana, mun. Chișinău au organizat o întrunire cu locuitorii satului Budești și autoritatea publică locală.
Scopul reuniunii este de consolidare a capacităţilor autorităţilor locale, cetăţenilor şi Poliţiei de a avea o comunicare mai eficientă, de a răspunde provocărilor şi de a interveni de comun la soluţionarea unor situaţii dificile de interes comunitar.
La eveniment au participat primarul localităţii, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției și Asociaţiei Obşteşti „Eco-Răzeni”, precum şi 80 de locuitori.
În cadrul întîlnirii, şeful de post al Postului de poliţie Budești a prezentat totalurile activităţii desfăşurate pe parcursul anului 2014. De asemenea, reprezentanţii autorităţii publice locale şi localnicii din satul Budești au fost familiarizați cu prevederile proiectului „Supraveghere de Vecinătate” şi beneficiile acestuia.
Proiectul dat a fost implementat cu succes în localităţile raionelor Ialoveni, Hînceşti, Ungheni, Cimișlia, Glodeni, Rîșcani și Dubăsari, unde activează 87 sectoare „Supraveghere de Vecinătate”.
La finalul evenimentului au fost semnate primele 10 acorduri de constituire a sectoarelor de Supraveghere de Vecinătate în satul Budeşti, un fapt în premieră pentru municipiul Chişinău.
Membrii sectoarelor de “Supraveghere de Vecinătate” au primit materiale informative cu recomandări cum să-şi protejeze proprietatea şi familia, să contribuie la asigurarea ordinii în localitatea unde locuiesc, pentru a avea o interacțiune mai eficientă cu Poliția și autoritățile publice locale, precum și alte sfaturi utile pentru crearea de comun cu actorii implicați în proiect a unui parteneriat durabil.
Menționăm, că “Supravegherea de Vecinătate” este un model econom şi eficient, bazat pe sentimentul de solidaritate comunitară şi ajutor reciproc, conceput pentru a spori gradul de securitate şi prevenire a infracţionalităţii la nivel de comunitate, care are la bază modelul practicilor estoniene în domeniul asigurării securităţii comunitare.
Elena Ivanov