Un obiectiv primordial al conducerii raionului Dubăsari este de dezvoltare social – economică a regiunii şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii populaţiei din zona respectivă de securitate a Republicii Moldova. În acest scop, se promovează atragerea noilor investitori sau potenţiali finanţatori ai diverselor proiecte economice în această zonă, inclusiv autoritatea publică raională este deschisă pentru colaborare şi conlucrare cu partenerii de dezvoltare atât din ţară cât şi de peste hotarele ei.
Având în vedere că majoritatea agenţilor economici din raionul Dubăsari îşi au ca bază domeniul de activitate agricultura, prestarea serviciilor balneo – sanatoriale şi de agrement, producerea fructelor şi legumelor, produselor cerealiere şi semincere, administraţia raională în comun cu consilierii raionali depune eforturi pentru ai ajuta pe aceştea prin şcolarizare, instruire, comunicare cu potenţialii investitori sau cumpărători de produse sau servicii. După cum se cunoaşte piaţa din Federaţia Rusă este una dintre cele mai accesibile pieţe de desfacere pentru antreprenorii noştri.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului raional Dubăsari, la data de 31 ianuarie 2017, Preşedintele raionului Dubăsari a primit în vizită un grup de peste 40 de reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, asociaţii de business, reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi agenţi economici din 16 regiuni ale Federaţiei Ruse. Vizita, care a fost una foarte importantă pentru administraţia publică locală cât şi pentru antreprenorii din raionul Dubăsari, a fost posibilă datorită bunei comunicări cu Preşedintele Consiliului de Afaceri Ruso – Moldav, dl Anatolie COICA, băştinaş al satului Coşniţa, raionul Dubăsari.
În cadrul acestei vizite, oaspeţii din Rusia au vizitat Consiliul raional şi s-au întâlnit cu organele de conducere, consilieri raionali, agenţi economici din teritoriu şi dl Ion PERJU, consilierul Preşedintelui RM. Discuţiile dintre părţi s-au axat pe schimbul de informaţii, discutarea perspectivelor dezvoltării cooperării bilaterale economice, comerciale și investiționale, consolidarea parteneriatelor între comunităţile de afaceri din regiunile Rusiei şi Dubăsari, dezvoltarea parteneriatului public-privat în domeniul investițiilor în complexul agro – industrial, diferitele ramuri ale infrastructurii, inclusiv posibilităţile de susţinere a băştinaşilor din Moldova ce lucrează în Federaţia Rusă.
Preşedintele raionului dl Grigore POLICINSCHI, din partea autorităţilor locale şi antreprenorilor locali a adresat cuvinte de mulţumire în adresa dlui Anatolie COICA pentru organizarea vizitei şi întâlnirii cu un asemenea grup impunător de oameni de afaceri din Federaţia Rusă în raionul Dubăsari, menţionând totodată, despre interesul de promovare a relaţiilor de cooperare transfrontaliere în dezvoltarea bunelor practici între sectorul asociativ şi economic, precum necesitatea de a menţine un dialog permanent.
La rândul său şi oaspeţii din Rusia au mulţumit pentru primirea foarte bună organizată de Autoritatea executivă şi şi-au exprimat interesul faţă de stabilirea unor relaţii de prietenie şi parteneriat cu autorităţile şi agenţii economici din raionul Dubăsari.
Delegaţia rusă s-a aflat în Republica Moldova în perioada 31 ianuarie – 01 februarie curent, unde au participat în cadrul Forumului Moldo – Rus, desfăşurat în cadrul celei de-a XVI-a ediție a Expoziției Naționale “FABRICAT ÎN MOLDOVA” din data de 01-05 februarie 2017. Expoziţia cu genericul: „Prin calitate spre competitivitate”, pe lângă standurile producătorilor autohtoni, a întrunit şi forumul de afaceri moldo-rus. Conform agendei forumului, evenimentul a inclus lucrul a trei secțiuni: “Eficacitatea Complexului Agro-Industrial: Investiții, Tehnologii, Echipament”, “Oportunitățile de investiții în sectorul industrial din Moldova și Rusia”, “Sfera serviciilor și infrastructură: investiții în cea mai recentă tehnologie”, precum și negocierile bilaterale privind profilul de activitate al participanților.
Dina Roșca