Ministrul Culturii Monica Babuc l-a primit astăzi, 2 februarie, pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, E.S. Hulusi Kılıç.
În cadrul întrevederii, oficialii au vorbit despre relația de colaborare bilaterală în domeniul culturii de până acum și perspectivele de dezvoltare a acesteia. Ministrul Culturii a punctat principalele acțiuni întreprinse în comun, menționând participarea impresionantă a Ambasadei Turciei cu o expoziție de covoare autentice la cea de-a doua ediție a Târgului Național al Covorului și organizarea Zilelor Europene ale Patrimoniului în satul Avdarma din UTA Găgăuzia. De asemenea, Monica Babuc s-a referit și la acțiunile ce urmează a fi continuate, precum conservarea și restaurarea cetății Tighina și a băii turceşti de pe teritoriul Rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul-Vechi”. În context, ministrul Culturii l-a invitat pe ambasadorul turc să viziteze aceste obiective importante de patrimoniu.
E.S. Hulusi Kılıç și-a manifestat susținerea plenară în realizarea obiectivelor privind dezvoltarea colaborării bilaterale, solicitând sprijinul reciproc la demararea în continuare a proiectelor culturale comune. Demnitarul turc a mulțumit pentru acțiunile întreprinse în vederea promovării culturii găgăuze, reprezentanții acestei etnii participând activ la evenimentele culturale organizate de Ministerul Culturii. Ambasadorul a vorbit despre programul de acțiuni privind marcarea celor 25 de ani ai relațiilor diplomatice moldo-turce, menționând expoziția de cărți la Biblioteca Națională a Republicii Moldova din data de 20 februarie, la care vor participa înalți oaspeți din Turcia.
Pe durata întrevederii, oficialii au remarcat importanța dezvoltării cooperării culturale, care este prioritară în dialogul bilateral dintre două state.
Diana Munteanu