Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, într-o postare pe blogul personal, s-a referit la afirmațiile ce au răsunat în timpul recentei vizite a Preşedintelui Igor Dodon la Moscova, precum că, jumătate de România este Moldova, iar cealaltă jumătate este Ungaria.
„Nu este nici pe departe diplomatic, dar mai degrabă o ofensă la adresa unei țări, a unui neam care a luptat pentru a deveni un stat întreg”, crede liberalul.
Mai mult, Iurie Chirinciuc consideră că, România trebuie să fie cât se poate de îngrijorată față de aceste vorbe. „Trebuie să consolideze granițele și să fie pregătită de ce e mai rău. Pentru că rușii asta urmăresc. Să destabilizeze situația din regiune, așa cum a făcut-o în 2014 când a fost luată forțat peninsula Crimeea, dar și cum a fost declanșat războiul din estul Ucrainei. Aceste provocări să nu se răsfrângă cumva în delta Dunării, sau în Carpații răsăriteni”, precizează el.
Liberalul consideră că, Igor Dodon „dorește cu tot dinadinsul să disperseze societatea și să provoace ură inter-etnică prin federalizarea Republicii Moldova”.
„Astfel, dorește să implementeze cât mai rapid o veche doleanță de-a rușilor, anume cunoscutul plan Kozac. Lucru care nu a fost implementat nici de Voronin, care în anul 2004 chiar l-a întors pe Putin din calea de la Chișinău. Mai mare rău pentru cetățenii de aici nu poate fi”, spune Iurie Chirinciuc.
Dina Roșca