Primăria municipiului Chişinău întreprinde eforturi susținute în vederea folosirii raționale și după destinație a resurselor funciare, proprietate municipală. În acest sens, în baza unei dispoziții a Primăriei Chișinău, Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare, în comun cu Preturile de sector au fost împuternicite să identifice terenurile ocupate abuziv.
Mai mult, subdiviziunile structurale ale municipalității au fost mandatate să se implice în combaterea construcțiilor neautorizate și să asigure gestionarea și valorificarea eficientă a terenurilor proprietate publică.
Astfel, neregulile comise de către persoane fizice și juridice: ocuparea abuzivă a terenurilor proprietate publică sau privată, utilizarea neconformă a domeniului administrat și cazuri de nerespectare a regimului funciar etc. vor fi documentate și remise instituțiilor de drept.
Organele de drept sunt obligate să reacționeze cu promptitudine, în condițiile legii, la solicitările autorităților municipale.
Informațiile cu privire la cazurile identificate și măsurile întreprinse de către subdiviziunile structurale municipale vor fi prezentate sub formă de rapoarte lunare pe pagina oficială a Primăriei Chișinău www.chisinau.md.
Elena Ivanov