Prima Substație de Asistență Medicală Urgentă din orașul Cimișlia a fost inaugurată. Aici vor activa două echipaje de urgență, care vor acorda primul ajutor medical pentru toți locuitorii din regiune. Noul edificiu a fost complet mobilat şi dotat cu echipamentele medicale necesare.
La evenimentul de deschidere a participat și ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, care a specificat că dezvoltarea serviciului de urgență este o prioritate pentru Ministerul Sănătății.
”Fiind un serviciu strategic pentru sistemul de sănătate, vom depune toate eforturile pentru a interveni pe câteva componente importante: resursele umane, condițiile de muncă pentru angajați şi ambulanțele, care să corespundă standardelor internaționale. Astăzi am atins un obiectiv. Mă bucur că ne-a reușit să construim de la zero acest edificiu modern și dotat cu tot ce este necesar, pentru ca medicii din cadrul serviciului de urgență să poată salva cât mai multe vieți”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.
În cadrul substației activează 2 medici, 14 felceri și 8 șoferi. Până în prezent, echipajele de urgență din orașul Cimișlia nu aveau propriul sediu, fiind dislocate în cadrul Spitalului Raional.
Lucrările de construcție au fost inițiate în martie 2015. Consiliul Raional a alocat teren, iar instituțiile subordonate Ministerului Sănătății au investit circa 13 milioane de lei pentru construcția și dotarea edificiului.
În raionul Cimișlia mai activează două Puncte de Asistență Medicală Urgentă în statele Mihailovca și Gura Galbenei. În total, în raion activează patru echipaje de urgență, care acordă asistență medicală 24 din 24 de ore, pentru circa 57 mii de locuitori.
Diana Munteanu