În urma măsurilor de combatere a circuitului ilegal de mărfuri accizate , produselor contrafăcute, precum şi a măsurilor de protejare a consumatorilor şi producătorilor autohtoni, ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău , au identificat şi documentat un tânăr în vârstă 21 ani, domiciliat în capitală pentru comercializarea băuturilor spirtoase contrafăcute.
Bănuitul a fost reţinut şi documentat în timp ce intenţiona să comercializeze un lot de 50 de sticle de alcool, cu timbre de acciz contrafăcute şi în lipsa documentelor de origine , a căror valoare fiind estimată la 3000 lei.Ulterior lotul de băuturi depistat a fost ridicat de către poliţişti, totodată fiind numită o expertiză asupra calităţii băuturilor alcoolice .
Tînărul este cercetat pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, pentru care Legislaţia în vigoare prevede amendă în mărime de la 2000 lei pînă la 6000 lei.
Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău recomandă cetăţenilor să procure astfel de produse doar din magazinele autorizate prin lege.
Diana Munteanu