În perioada 26 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017, în punctele de trecere s-a înregistratat o descreștere a numărului de traversări a frontierei de stat, față de penultima săptămână a lunii decembrie. Fluxul persoanelor a constituit 333 287 traversări, mai puțin cu 6,3%, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 76 398 traversări, în descreștere cu 14%. Totodată, la trecerea dintre ani, 31 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017, polițiștii de frontieră au înscris un flux de 51 035 traversări persoane, în creștere cu 5,3% față de aceiași perioadă a anului trecut.
La ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 56 de evenimente, cu documentarea a 61 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 31 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– șapte persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 11 cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– patru persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– opt persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 33 de cetăţeni străini, dar și 43 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, potrivit datelor deținute, nouă cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar patru conaționali în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă au fost deportați patru moldoveni.
Polițiștii de frontieră au avut 11 întrevederi de frontieră cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Amintim că, din data de 10 decembrie 2016 au fost instituite noi direcții de deplasare prin punctul de trecere „Palanca”, deoarece se desfășoară lucrările de reconstrucție a podului situat pe traseul Odessa-Reni, din proximitatea localității Palanca.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Elena Ivanov