Problema migraţiei, deschiderea noilor afaceri şi asigurarea cu locuri de muncă a populaţiei de la sat au fost principalele subiecte abordate în cea de a șasea dezbatere „Focus Regional”, realizată de postul Impuls TV din Șoldănești, cu suportul proiectului „Consolidarea unei mass-media regionale democratice”, potrivit unui comunicat de presă.
Invitații emisiunii, președintele raionului Șoldănești, Svetlana Rotundu și primarul comunei Cotiujenii Mari, Nicolae Dorogan şi-au prezentat soluţiile pentru o serie de probleme cu care se confruntă mediul de afaceri la nivel regional. De exemplu, cum pot fi ajutaţi tinerii din în localitățile din raionul Șoldănești să-și deschidă o afacere, unde să acceseze resursele financiare necesare? Cum pot autoritățile să încurajeze inițiativele de afaceri şi să mențină generațiile tinere acasă. Care sunt soluţiile pentru agenții economici, care își suspendă activitatea pe motiv că nu rezistă sub presiunea poverii fiscale, iar întreprinderile moștenite din perioada sovietică nu sunt funcționale și necesită o investiții serioase?
De asemenea, în cadrul dezbaterii TV au fost prezentate materiale jurnalistice la subiectele discutate. Un reportaj a reflectat situația privind întreprinderile care activează în raion. Dacă în perioada sovietică în Șoldănești existau mai mulți angajatori mari, actualmente în centrul raional sunt doar 4-5 întreprinderi care oferă locuri de muncă. Totodată, potrivit oficialităților, numărul populației din regiune practic s-a înjumătățit, iar la Oficiul Forței de muncă sunt înregistrați peste 1000 de șomeri. Într-un alt material a fost prezentat un interviu cu Veaceslav Ioniță, expert IDIS-Viitorul, care a explicat care sunt cauzele migrației forței de muncă de la sate la orașe. Ultimul material a fost un Vox-populi, în care cetățenii orașului Șoldănești au vorbit despre dificultățile cu care se confruntă la angajare, dar și despre cauzele plecării masive a populației tinere peste hotare.
Dina Roșca