Mai mulți copii de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din capitală au organizat vineri o surpriză pompierilor Detașamentului Salvatori și Pompieri sec. Centru, chiar în prejma sărbătorilor de iarnă. Micuții clasei I-a au invitat salvatorii la spectacolul de Crăciun organizat pentru părinți și profesori.
Echipa de intervenție care a venit la liceu a avut parte de un concert miraculos, iar la sfârșitul acestuia, copii și corpul didactic le-au înmânat fiecăruia dintre ei cîte o statuetă în formă de îngeraș. Mesajul copiilor a fost unul de mulțumire pentru dedicația și sacrificiul cu care salvatorii intervin în incendii. Mai mult, pompierii au fost comparați cu îngeri păzitori, care sunt gata să protejeze oamenii aflați în impas.
Potrivit unui comunicat de presă, echipa de intervenție s-a simțit specială în urma gestului făcut de copii și au felicitat toți micuții cu sărbătorile care se apropie.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale organizează în instituțiile preșcolare și școlare proiectul „Mai isteț ca focul”, în rezultatul căruia mai mulți copii sunt instruiți în domeniul bazelor securității vieții. Printre instituțiile care fac parte din proiectul de prevenire se regăsește Liceul „Mihai Viteazul” din mun. Chișinău.
Elena Ivanov