Maratonul de Crăciun 2016, care va avea loc duminică, 18 decembrie, ora 12:00, în PMAN, urmărește și un scop caritabil. Organizatorii evenimentului, Sporter.md, vin în ajutor lui Maxim Gavrilenco, băiețelul de 6 ani care luptă pentru viață, după un accident teribil, în care a nimerit în copilărie. La vârsta de 5 ani, Maxim a băut din întâmplare un lichid chimic, care i-a provocat arsuri grave ale organelor interne.
Potrivit organizatorilor, din păcate, situația financiară a acestei familii este dificilă: salariul mamei le ajunge cu greu pentru achitarea chiriei și procurarea produselor alimentare necesare. Operația care îl poate salva pe Maxim, costă 30 000 euro și poate fi efectuată doar în Turcia.
„Ne dorim din tot sufletul ca de Crăciun și Revelion să aducem fericire pentru încă o familie din Moldova, de aceea, banii colectați colectați de la înregistrările de la Maratonul de Crăciun, vor fi transferați pentru tratament, pe contul familiei lui Maxim”, spun organizatorii.
Mai mult, în zona de înregistrări al Maratonului de Crăciun, va fi instalată o boxă pentru colectarea banilor, pentru persoanele care nu au rămas indiferenți de cazul lui Maxim și vor să-i vină în ajutor.
Cei care vor să contribuie la salvarea acestui băiețel puternic, Maxim Gavrilenco sunt rugați să apeleze la numărul 061086137.
Elena Ivanov