Începând cu data de 17 decembrie a.c., călătorii cursei Chișinău – Odessa vor ajunge mai rapid la destinație. Timpul de parcurs a fost diminuat în urma mai multor întâlniri bilaterale cu participarea administrației Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și a reprezentanților Serviciului Vamal. În urma acestor întrevederi, părțile au convenit asupra efectuării controlului vamal în incinta gării feroviare din Chișinău, înainte de îmbarcarea pasagerilor în tren, potrivit unui comunicat de presă al CFM.
De menționat că trenul de pe cursa Chișinău – Odessa va porni, începând cu data de 17 decembrie, din stația Chișinău la ora 08:11 și va ajunge la destinație la ora 12:25, iar retur, din Odessa va porni la ora 16:00, la Chișinău sosind la 20:15, astfel, timpul de parcurs fiind redus cu circa 40 de minute tur și circa 50 minute – retur.
„Având în vedere cele expuse, întru evitarea întârzierilor, solicităm respectuos ca pasagerii de pe cursa sus-menționată să fie prezenți mai devreme în incinta Gării Chișinău, în scopul trecerii controlului vamal”, menționează CFM.
Dina Roșca