O grupare infracţională, specializată în contrabandă cu produse de tutungerie a fost destructurată de către ofițerii de investigație din cadrul Departamentului Poliției de Frontieră, în colaborare cu ofițerii organului de urmărire penală ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, potrivit unui comunicat al Frontierei.
Astfel, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, a fost stabilit un grup de persoane, de origine din regiunea transnistreană, bănuit de transportarea, depozitarea și transmiterea produselor de tutungerie prin contrabandă în România.
Fiecare persoană implicată în gruparea criminală avea rolul său de participare. Potrivit informațiilor preliminare acumulate, țigările marca ”Ashima” erau preluate de la un depozit amplasat în orașul Camenca, Transnistria, după care transportate peste râul Nistru, în regiunea satului Sănătăuca, raionul Florești. Ulterior, produsele de tutungerie erau preluate de către alte persoane pentru a le transporta prin contrabandă în România, pe segmentul ”verde” al frontierei de stat.
În acest context, în data de 10 decembrie curent, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de către ofițerii organului de urmărire penală, în comun cu ofițerii de investigație din cadrul Departamentului Poliției de Frontieră au fost efectuate percheziții la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în satul Cunicea, raionul Florești, unde au fost depistate și ridicate 35 de cutii de țigării marca ”Ashima”, în total 17.490 pachete de țigări care se aflau depozitate în garajul adiacent casei de locuit și 17 cutii goale de sub țigări de marcă ”Ashima”, fiind ascunse în podul casei.
Obiectele ridicate au fost transportate și depozitate pe teritoriul Departamentului Poliției de Frontieră. În prezent, se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru documentarea tuturor participanților la comiterea infracțiunii.
Elena Ivanov