La 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, s-a dat startul Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, cu sloganul „Sparge cercul violentei! Fă un pas spre schimbare!”. Pentru prima dată în cele 14 ediții, deschiderea campaniei a avut loc în mediul rural – în satul Boșcana, raionul Criuleni. Evenimentul a început printr-un marș oranj, culoarea campaniei. Pe strada principală a satului Boșcana, reprezentanții și reprezentantele statului, ai societății civile și locuitorii satului și-au exprimat astfel suportul pentru eliminarea violenței față de femei și fete, potrivit unui comunicat de presă.
În premieră, femeile supraviețuitoare ale violenței domestice au vorbit public despre cum au reușit să depășească violența și despre lucrul lor cu alte femei care se află în situații similare.
Rodica Carpenco, este o „campioană pozitivă” pentru că după ce a depășit violența, acum sprijină și alte femei să facă primul pas. Ea lucrează împreună cu Centrul Maternal „Ariadna” din Drochia.
„Timp de șapte luni am lucrat în 12 sate, iar ședințele se fac cu câte 10 femei. După discuția sinceră cu noi, ele capătă încredere și ne povestesc ce se întâmplă la ele acasă. Este foarte complicat să faci primul pas, într-adevăr, dar ele trebuie să știe că sunt ascultate”, a spus Rodica Carpenco.
La evenimentul de lansare a campaniei, Lilia Pascal, șefa Direcției politicelor de asigurare a egalității între femei și bărbați a Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a subliniat sprijinul autorităților în combaterea acestui fenomen.
„Prevenirea și combaterea violenței în familie și protecția victimelor violenței în familie este o prioritate pentru Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. În acest sens, ministerul a îmbunătățit mecanismul de protecție a victimelor violenței în familie și a lărgit spectrul de drepturi ale acestora prin aprobarea proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea a 11 acte legislative din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Îndemn societatea să se alăture eforturilor autorităților în combaterea acestui fenomen, să fim mai solidari, mai toleranți, mai înțelegători și când suntem martorii unei acțiuni violente să spargem cercul violenței, să facem un pas spre schimbare!”, a declarat Lilia Pascal.
Organizația Națiunilor Unite în Moldova este dedicată eforturilor de combatere a violenței domestice, și susține guvernul, societatea civilă și supraviețuitoarele violenței în acest parcurs.
„Doar femeile care au trecut prin violență și au depășit-o știu cum violența domestică poate fi eliminată. Noi suntem aici pentru a ne uni forțele și a lucra cu femeile supraviețuitoare ale violenței, astfel încât alte femei să le urmeze reușitele”, a menționat Ulziisuren Jamsran, reprezentanta de țară, UN Women Moldova – Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor.
În campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” din acest an s-au implicat instituțiile statului, Organizația Națiunilor Unite, alți parteneri de dezvoltare și societatea civilă.
Peste 80 de evenimente vor fi organizate în toată țara inclusiv discuții în școli, lucrul cu poliția, expoziții de pictură, discuții în comunitățile locale, iluminarea clădirilor în oranj și altele.
Lansată în anul 1991 – campania „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen” începe pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, și se termină pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului. Până în prezent, 4100 de organizaţii și 172 de țări s-au mobilizat pentru a desfăşura această campanie.
Evenimentul de lansare a Campaniei în Moldova fost organizat de către Asociația „Casa Mărioarei”, în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și UN Women Moldova.
Diana Munteanu