În această dimineață la sediul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale zeci de colegi au venit să-și ia rămas bun de la pompierul decedat în misiune de serviciu.
Cu un mesaj profund de condoleanțe a venit și Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip. Premierul și-a exprimat regretul pentru trecerea în neființă a eroului care s-a dedicat misiunii de salvare.
Alături de rude și colegi a fost prezentă conducerea Ministerului Afacerilor Interne vorbind despre durerea care a lăsat-o în urmă Ivan Nagailîc, dar și despre meritele unui adevărat erou care s-a sacrificat în numele salvării.
Rudele și colegii de breaslă au depus flori, iar sicriul pompierului a fost însoțit de un cortegiu militar.
Corpul neînsuflețit al salvatorului a fost condus la satul de baștină, fiind transportat cu onoruri într-o coloană de autospeciale de intervenție.
Eroul va fi îngropat luni 14 noiembrie 2016 în localitatea Puhoi, raionul Ialoveni.
Dina Roșca