Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova anunţă concurs pentru ocuparea postului vacant de director al Școlii Profesionale nr. 3, mun. Bălți.
Potrivit anunțului, la concurs pot participa cetăţeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare universitare, care au o vechime de muncă în activitatea didactică de cel puțin doi ani, la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vârsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de conducător al instituţiei de învăţământ profesional tehnic depun personal sau prin reprezentant (la Secția Secretariat a ministerului, biroul 446), sau prin poștă, în termen de 20 de zile calendaristice din ziua publicării anunțului, dosarul de concurs, care cuprinde obligatoriu următoarele acte:
- cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulament;
- copia actului de identitate;
- copia/copiile actului/actelor de studii autentificate;
- copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic; 5. copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, statutul de expert/evaluator național/internațional, lista publicațiilor didactice și științifice;
- copia carnetului de muncă autentificat;
- curriculum vitae de model Europass, specificat în anexa 2 la Regulament;
- certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic (eliberat de medicul de familie) și neuropsihic (eliberate de psihiatru/narcolog), pentru exercitarea funcției;
- cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
- proiectul planului de dezvoltare a instituției pentru 5 ani;
- lista actelor depuse, cu paginile numerotate, în 2 exemplare.
Actele vor fi depuse la Ministerul Educaţiei, bir.446, pînă la 30 noiembrie 2016.
Dina Roșca