Ilan Șor, aflat în arest la domiciliu, a venit cu o reacție la acuzațiile aduse de fostul primar de Orhei, Vitalie Colun, care susține că angajații Primăriei au fost obligați să aducă buletinele de identitate pentru a fi verificați dacă au fost sau nu la alegerile prezidențiale de duminică, notează ziarulnational.md.
„Vreau să fac unele precizări privind Dispoziția nr. 490 din 01.11.2016, în jurul căreia s-au făcut diverse speculații. Documentul atenţionează salariaţii Primăriei, precum şi pe cei ai întreprinderilor şi ai organizaţiilor din subordine despre nevoia de a completa dosarele personale care, actualmente, contrar legislaţiei muncii, nu conţin toate datelor necesare.
Totodată, Primăria Orhei, în ajun de Ziua Orașului, intenționa să le facă orheienilor câte o surpriză la domiciliile fiecăruia. Pentru asta, reprezentanții autorităților locale au avut nevoie să concretizeze adresele domiciliilor locuitorilor orașului.
Declarațiile unor mizerabili, nu am de gând să le comentez”, se arată într-un comunicat remis de Ilan Șor, prin intermediul avocaților săi.
De menționat că, fostul primar de Orhei, Vitalie Colun, a scris pe Facebook că Ilan Șor ar fi semnat o dispoziție prin care li s-a solicitat subalternilor buletinul în original, pentru a verifica dacă au fost sau nu la vot. De asemenea, acesta spune că angajații sunt intimidați să nu participe la al doilea tur al alegerilor președintelui R. Moldova.
Amintim că „Partidul Șor” a decis să boicoteze alegerile prezidențiale după ce Inna Popenco a fost exclusă din cursa electorală.
Diana Munteanu