În perioada 24 – 30 octombrie 2016, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 343,8 milioane lei, fiind perfectate per total 9 822 declarații vamale.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, în perioada de referință, au fost relevate 31 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun.
Frontiera Republicii Moldova a fost traversată de 94 442 unități de transport. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Sculeni și Leușeni, cu 17 634 și respectiv 15 726 traversări.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost eliberate 11 142 de viniete și alocate în bugetul de stat peste 2,25 milioane lei.
Dina Roșca